În politică e ca în surfing: trebuie să prinzi valul. Să fii aproape de culme, înainte ca valul să se spargă. Firește că e nevoie, chiar dacă le-ai avea pe toate, și de curaj. Dar e o nebunie să faci surfing pe tsunami și să-ți iei tupeul drept curaj.
În chestiunea Siriană, președintele României a reacționat corect. Solidaritate cu aliații, consecvență, prudență. La ora când făcea declarațiile, nu se putea spune mai mult. Nici astăzi nu sunt multe vorbe de spus, după ce elanul premierului Cameron a fost temperat de Camera Comunelor, după ce președintele Obama însuși s-a întors la Congres, după ce președintele Hollande e chemat în Parlament, iar minoritarii conservatori – ba chiar și unii dintre majoritarii socialiști – cer nu doar să fie consultați, ci și să voteze.
Asta, la ei. La noi, telepremierul Ponta (nu mă întrebați care dintre ei, Victor sau Viorel), incapabil să citească o știre până la capăt, dacă subiectul nu e el însuși, are păreri ferme: Bashar Al-Assad e un președinte nelegitim. Auzise ceva dinspre Departamentul de Stat în ziua respectivă și a simțit nevoia să intre în poză. Doar că John Kerry l-a făcut „bandit” și „criminal” pe liderul de la Damasc, n-a făcut gafa de a-l declara ilegitim. Ce n-au observat nici Victor, nici Viorel, e că poți să-l faci criminal, susținând că ai pe masă dovezile că a atacat cu sarin copii și femei, dar nelegitim nu ai dreptul să-l declari. Nici măcar Barack Obama nu s-a referit la legitimitatea lui Al-Assad, subliniind că nu intenționează să-l debarce de la putere. Acțiunea armată pe care o pregătesc Statele Unite e justificată de folosirea armelor chimice, de încălcarea tratatelor internationale. (Siria n-a semnat Convenția din 1993, dar asta e mai puțin important acum). A, dacă în atacul limitat care va urma, pe Bashar Al-Assad îl va trage curentul de la Tomahawk și va pieri de gripă – ghinion.
Nu mă mir că atât ministrul Corlățean, cât și al doilea om în stat, Crin Antonescu, au omagiat declarația premierului Ponta. Care continua fix așa: „Astă seară, în fața dovezilor prezentate de Departamentul de Stat al SUA, cred că lucrurile sunt evidente și cred că România nu mai poate să aibă o poziție ezitantă”. N-avea de unde să știe premierul că poziția României nu e deloc ezitantă, de vreme ce – a repetat-o și astăzi – „ce spune domnul președinte Băsescu nu mă interesează”. Hm. Poate să nu mă intereseze pe mine – deși mă interesează, după cum mă interesează și poziția lui Victor, și poziția lui Viorel. Dar să nu-l intereseze pe primul ministru al țării poziția președintelui, s-o mai și declare mulțumit de sine, asta n-are cum să nu îngrijoreze.
Tot astăzi, Victor și Viorel (unul are o părere, celălalt nu e de acord cu ea – Roșia Montană e, din acest punct de vedere, o premieră politică mondială) au tele-simțit nevoia să exprime „poziția Guvernului” în chestiunea siriană. Există două poziții – a Guvernului și a Președinției? Dar poziția României care e?